Nieuw York, New York…
Încercând să scrii despre New York în câteva rânduri riști a cădea în ridicol. Metropola nord-americană e sinonimă azi cu prosperitatea, cu dreptul fiecăruia la „viață, libertate și a-și căuta fericirea”, stipulat în Declarația de independență, topitoria care a înghițit devenirea sau pierzania milioanelor de imigranți debarcați pe insula Ellis la început de secol XX. Acolo ajungeau cei mai oropsiți dintre ei, cei bolnavi și cei fără acte de identitate, cei pentru care din această cauză procedurile de imigrare nu puteau fi încheiate pe vapor. Visul american începea cu Statuia Libertății zărită de pe vapor, în drum spre clădirea oficiului de imigrări de pe insulă. Mai apoi, statuia și-a primit sonetul, turnat în bronz. „Dă-mi ai tăi obosiți, ai tăi nevoiași, dă-mi ale tale mulțimi îngrămădite ce tânjesc după aerul libertății, dă-mi resturile tale stricate ce împânzesc ale tale țărmuri, trimite-mi-i pe cei fără de casă, pe cei ce fug de vremurile grele, o să-i aștept cu felinar aprins la ușa aurie”. (traducere proprie după un fragment din sonetul „Noul Colos”, de Emma Lazarus. Ușa aurie, dătătoare de speranțe se deschidea pentru milioanele de imigranți vlăguiți pe Insula Ellis. Efervescența culturală, spiritul cosmopolit al New Yorkului provin din acest melanj alcătuit de zeci de naționalități, fiecare cu propriul bagaj cultural, care au ajuns în marea metropolă după 1892, anul deschiderii insulei. Azi, mai mult de 100 de milioane de americani sunt descendenți ai celor ce odată au pășit pe insula Ellis. Experiența aceasta comună a imigranților ajunși pe insula Ellis, majoritatea murdari, flămânzi și sfârșiți de oboseală, în căutarea unei vieți noi, amestecați printre turiști și localnici proaspeți, zâmbitori și spilcuiți, care se bucurau de parcul de distracție de pe insulă, ne este redată de fiecare dată cu aceeași candoare în zeci de producții hollywoodiene. În Nașul, Vito Andolini străbate Atlanticul, recunoaște țărmul american după celebra statuie devenită verde de la oxidul de cupru, trece de triajul medical sumar, ajunge în fața funcționarului de la biroul de imigrări, unde, „ajutat” de un tălmaci, devine Vito Corleone, după satul sicilian de unde se trage. Este condus apoi spre controlul epidemiologic, semn că venise la „clasa a treia”, aflată pe una din punțile inferioare ale calei, într-o cabină îngrămădită lângă cârmă. Timp de 40 de ani, numele orașului fusese Nieuw Amsterdam, după ce colonizatorii olandezi care cumpăraseră Manhattanul (atunci Manna-hata într-un dialect amerindian) pe 24 de dolari în secolul al XVII-lea și înființaseră acolo un punct comercial. În 1664 Ducele de York trimite nave de război pentru a cuceri și alipi insula, dar nu întâmpină rezistență din partea neerlandezilor, astfel încât, după un transfer administrativ, orașul primește numele noului său stăpân. Puțin mai târziu, New York avea să devină prima capitală americană. Rezonanța olandeză se păstrează în multe alte toponime locale. Coney Island a fost mai întâi Konijne Eylandt, adică o insulă unde se găseau iepuri. Cuvântul Coney existase doar în engleza veche, el nu mai era folosit la momentul transcrierii, reprezentând deci doar o adaptare fonetică a denumirii olandeze a insulei. Mult mai exactă este traducerea din olandeză a Lange Eylandt, devenită Long Island în engleză, acolo unde se află cartierul Brooklyn, adaptat și el după numele de botez Breukelen, primit de la o localitate olandeză. Iar dacă Ranaqua nu vă spune nimic, asta e pentru că locul a fost cumpărat de la un trib de amerindieni în 1639 de către Jonas Bronk, un colonist olandez cu origini suedeze, care dorea să cultive tutun, grâu și porumb pe cele 200 de hectare care astăzi se numesc Bronx. Un paradox și mai pronunțat, după cum ne spune autorul american Joshua Jelly-Shapiro, este reprezentat de cazul denumirii cartierului Harlem. Cartierul, azi inseparabil de mișcarea de emancipare a populației de culoare din Statele Unite, prin organizații ca New Negro, Renașterea și Artele negre, a devenit principala destinație a populației african-americane la începutul secolului XX, populație care fugea de segregarea rasială care stăpânea sudul Statelor Unite, impusă prin așa-numitele legi Jim Crow (termen peiorativ pentru negri). Ponderea negrilor a crescut în 20 de ani de la 10%, în 1910, la 70% în 1930. Totuși, orașul olandez Haarlem, a cărui denumire a fost strămutată peste ocean, fusese reședința companiei Dutch West India, care avea printre obiectele de activitate chiar comerțul cu sclavi. Există și alte locuri newyorkeze ale căror denumiri își au originea în limba olandeză. Inima teatrului newyorkez, Broadway își are originea toponimică în Bredeweg (Calea largă), centrul bursier de pe Wall Street se află pe fosta Stradă Valonă (Waal Straat) și chiar dacă echipa de baseball New York Yankees a ajuns să fie sinonimă astăzi cu America însăși, cuvântul Yankee vine tot din olandezul Janke sau Janneke, un nume-generic, folosit în mod peiorativ la început, pentru a-i porecli pe coloniștii din nord. Influența olandeză în formarea culturii americane nu se rezumă însă la lucrurile de mai sus. Puternicul dolar își are rădăcinile în dialectul flamand al limbii olandeze, în care thaler (taler, de la Thal = vale) se pronunța daalder, iar mai apoi daler. Sub această denumire circulau numeroase monede atât în Europa, cât și în lumea nouă primul taler fiind bătut încă de la 1519 pe Joachimsthal, în Boemia, Valea (Sf.) Ioachim, astăzi orașul Jachymov din Cehia. Potrivit tradiției creștine, Sfântul Ioachim este tatăl Fecioarei Maria și este sfântul care îi protejează minerii (în zonă funcționau în secolul al XVI-lea peste 1.000 de mine de argint). Fiind bătută din argint, moneda a fost adoptată drept Reichsthaler (taler imperial), iar apoi aceeași monedă a stat la baza leuwendaalder, adică talerul cu leu (de data aceasta un Leo Belgicus ia locul leului boem din emisiunea originală), monedă cu circulație largă în Țara Românească a secolului al XVII-lea. La aproape 100 de ani distanță una de cealalaltă, cele două monede inspirate de leuwendaalder, dolarul american în 1792 și leul românesc în 1867 erau declarate monede naționale. Prima în Statele Unite, a doua în Valahia. Dar, într-o asemenea companie, mimetismul nostru monetar nu mai este deloc stânjenitor.